Ai avut vreodată senzația că toți ceilalți merg înainte, iar tu ai rămas pe loc? Poate te uiți în jur și vezi oameni care se căsătoresc, își cumpără o casă, își schimbă locul de muncă, au copii, călătoresc sau încep proiecte noi, iar tu te întrebi de ce viața ta nu arată la fel. Și, aproape fără să-ți dai seama, întrebarea „Ce se întâmplă cu mine?” se transformă în „Oare am rămas în urmă?”
Comparația cu ceilalți este o parte firească a felului în care oamenii se evaluează. Cercetările din psihologie despre comparația socială arată că ne raportăm la alte persoane pentru a ne înțelege mai bine propriile capacități, alegeri și poziție. Problema apare atunci când comparația devine principalul criteriu după care ne judecăm viața. O meta-analiză amplă asupra cercetărilor din acest domeniu a arătat că, în anumite contexte, comparațiile cu persoane percepute ca fiind „mai sus” pot produce un efect de contrast, făcându-ne să ne evaluăm mai nefavorabil propria situație.
Iar astăzi comparația este mai ușor de făcut decât oricând. Intri pe rețelele sociale și vezi, într-un interval de câteva minute, vacanțele altora, casele altora, relațiile altora, realizările altora și momentele lor de bucurie. Dar există un lucru pe care e important să nu-l uiți: ceea ce vezi este o selecție din viața unui om, nu viața lui întreagă.
Cercetările despre comparația socială în mediul online au găsit asocieri între comparațiile ascendente și o stare de bine mai scăzută, dar literatura științifică este mai nuanțată decât ideea că „rețelele sociale ne fac rău”. O analiză critică recentă arată că rezultatele diferă în funcție de persoană, de felul în care este folosită platforma și de context. Cu alte cuvinte, nu orice comparație și nu orice utilizare a rețelelor sociale produce același efect.
De aceea, poate că întrebarea corectă nu este „De ce nu sunt și eu ca el?” sau „De ce viața mea nu arată ca a ei?”, ci „Ce se întâmplă cu mine atunci când mă compar?”
Poate observi că după ce privești viețile altora începi să-ți vezi propriile lucruri ca fiind insuficiente. Casa nu mai pare suficient de bună. Munca nu mai pare suficientă. Relația nu mai pare suficientă. Ceea ce ai construit în ani întregi începe să pară mic doar pentru că ai pus lângă el imaginea atent selectată a altcuiva.
Și aici trebuie să facem o diferență importantă: a te inspira de la cineva nu este același lucru cu a te disprețui pentru că nu ai ajuns încă acolo.
Poți să privești reușita altui om și să spui: „Mă bucur pentru el și poate pot învăța ceva de aici.” Dar poți privi aceeași reușită și să spui: „Dacă el are asta și eu nu, înseamnă că eu valorez mai puțin.”
Prima reacție poate deveni o sursă de orientare. A doua te poate prinde într-o luptă continuă cu propria viață.
Poate că ai ajuns într-un moment în care trebuie să accepți ceva simplu, dar greu: nu toți oamenii ajung în aceleași locuri în același timp.
Unii își găsesc drumul mai devreme. Alții îl schimbă după ani. Unii își construiesc familia la douăzeci și ceva de ani. Alții mult mai târziu. Unii își descoperă vocația devreme. Alții după mai multe încercări. Unii par să știe exact ce vor, în timp ce alții au nevoie de ani ca să înțeleagă ce li se potrivește.
Asta nu înseamnă că trebuie să renunți la responsabilitate sau să transformi orice stagnare într-o justificare. Uneori chiar avem nevoie să recunoaștem că am amânat, că ne-am temut, că am făcut alegeri greșite sau că trebuie să schimbăm ceva. Dar este o diferență uriașă între a spune „am ceva de schimbat” și a spune „eu sunt un om ratat”.
Prima afirmație deschide posibilitatea schimbării. A doua îți poate închide drumul înainte de a începe.
Și aici credința poate deveni o perspectivă importantă. Credința creștină nu ne promite că vom avea aceeași viață ca ceilalți, nici că toate lucrurile se vor întâmpla exact atunci când vrem noi. Ea ne cheamă însă la răbdare, discernământ, responsabilitate și nădejde.
Nu trebuie să transformăm fiecare întârziere într-un „semn” și nici să pretindem că știm de ce Dumnezeu îngăduie un anumit lucru. Nu știm întotdeauna. Uneori avem nevoie de smerenia de a spune: „Nu înțeleg încă.”
Poate că astăzi nu ai nevoie să rezolvi întreaga ta viață. Poate ai nevoie doar să vezi care este următorul pas bun.
Să repari o relație.
Să ceri ajutor.
Să te odihnești după o perioadă în care ai tras prea mult de tine.
Să începi ceva ce ai amânat.
Să renunți la o comparație care te consumă.
Să vorbești sincer cu cineva.
Să te rogi fără să încerci să-I explici lui Dumnezeu cum ar trebui să arate răspunsul.
Și poate, înainte de toate, să încetezi să mai folosești viața altcuiva ca măsură pentru propria ta valoare.
Dacă astăzi simți că ai rămas în urmă, oprește-te puțin și întreabă-te: „În raport cu cine?”
Pentru că uneori nu viața noastră ne spune că am rămas în urmă. Ci comparația ne spune asta.
Iar dacă scoatem comparația din ecuație, poate descoperim că nu suntem acolo unde ne-am dori, dar nici acolo unde ne imaginam că suntem.
Suntem într-un loc din care putem începe.
Nu trebuie să ajungi astăzi la capătul drumului. Trebuie doar să fii sincer cu locul în care te afli și să faci următorul pas pe care îl poți face.
Viața ta nu trebuie să semene cu viața altcuiva pentru a avea valoare.
Iar faptul că încă nu ai ajuns unde îți dorești nu înseamnă că nu vei ajunge niciodată. Înseamnă doar că povestea ta nu s-a încheiat.
Nu te întreba numai „De ce am rămas în urmă?”
Întreabă-te și:
„Care este următorul pas bun pe care îl pot face de aici?”
Aceasta este o întrebare la care poți începe să lucrezi chiar astăzi.
